Preşedintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a îndemnat statele bogate să înceteze acumularea în exces de vaccinuri împotriva COVID-19 pe care le-au comandat, dar de care nu au nevoie imediată, el subliniind că omenirea trebuie să acţioneze împreună pentru a combate pandemia.

„Avem nevoie ca aceia care au acumulat vaccinuri să le cedeze aşa încât alte ţări să le poată avea”, a spus Ramaphosa într-o reuniune în format virtual a Forumului Economic Mondial.

„Ţările bogate ale lumii au ieşit în faţă şi au achiziţionat cantităţi mari de vaccinuri ... Unele state au achiziţionat chiar de până la patru ori faţă de necesarul populaţiei lor ... excluzând astfel alte ţări', a adăugat preşedintele sud-african, potrivit Agerpres.

Ramaphosa, care prezidează actualmente Uniunea Africană, a mai spus că ţările continentului vor acces la fel de rapid la vaccinuri ca şi alte state.

Africa de Sud se confruntă cu cea mai gravă epidemie de COVID-10 de pe continent, care, în întregul său, se zbate să-şi asigure suficiente doze pentru a începe programele de imunizare a celor 1,3 miliarde de locuitori.

„Nu suntem toţi în siguranţă dacă unele ţări îşi vaccinează locuitorii, iar alte ţări nu vaccinează. Trebuie să acţionăm toţi împreună în combaterea coronavirusului”, a concluzionat Ramaphosa în pledoaria sa.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri