Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) şi societatea farmaceutică germană CureVac au anunţat că vor colabora pentru a dezvolta un vaccin ARN mesager împotriva noilor variante de coronavirus, cu speranţa că va fi gata până în 2022, relatează miercuri AFP.

Scopul este de a dezvolta "un vaccin candidat care să răspundă la variantele care apar" în timpul pandemiei, potrivit unui comunicat, preluat de Agerpres.ro.

Noul vaccin va viza variantele care au apărut deja şi cele care ar putea apărea mai târziu, potrivit celor două grupuri farmaceutice.

Cercetările vor începe imediat cu speranţa că vor fi finalizate în 2022, cu condiţia să obţină undă verde din partea autorităţilor sanitare.

Acordul prevede că GlaxoSmithKline va plăti 150 de milioane de euro start-up-ului german, ceea ce va permite britanicilor să deţină drepturile asupra noului vaccin în toate ţările, cu excepţia Germaniei, Austriei şi Elveţiei.

"Credem că următoarea generaţie de vaccin va fi crucială în lupta împotriva COVID-19", a declarat Emma Walmsley, directoare generală a GSK.

GSK a menţionat în comunicat că va ajuta, într-o primă fază, anul acesta la producerea unui prim vaccin deja dezvoltat de CureVac, care se află în prezent în faza 3 a studiilor clinice.

GlaxoSmithKline s-a angajat să producă până la 100 de milioane de doze, în timp ce propriul vaccin dezvoltat împreună cu Sanofi suferă întârzieri şi nu va fi gata până la sfârşitul anului 2021, din cauza unor rezultate mai puţin bune decât se aştepta.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri