Mandelson a declarat ca Uniunea Europeana, Statele Unite ale Americii, India si Brazilia au realizat progrese in ceea ce priveste cadrul unui acord privind sectorul agriculturii, insa acelasi lucru nu poate fi spus despre alte sectoare, precum bunurile si serviciile industriale.
"Trebuie sa rezolvam aceste probleme cat de curand pentru a putea beneficia in mod colectiv de rezultatele de pana acum si sa pregatim un acord semnat de toti membrii OMC", a declarat Mandelson potrivit NewsIn.
OMC a lansat, in 2001, la Doha, capitala statului Qatar, runda de negocieri pentru liberalizarea comertului mondial, avand drept scop eliminarea barierelor comeciale, cresterea economiei globale si scoaterea din saracie a milioane de oameni. Insa, acest acord este confruntat cu posibilitatea unor noi amanari sau chiar cu esecul total daca nu se va ajunge foarte curand la un acord, a adaugat oficialul european.
Uniunea Europeana, SUA, India si Brazilia si-au intensificat in ultimele saptamani eforturile de a ajunge la un compromis in ceea ce priveste agricultura, care pana in prezent a fost cel mai dificil punct al negocierilor, precum si in ceea ce priveste bunurile si serviciile industriale.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: