Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmează să-și mobilizeze toate resursele și să înceapă să trimită dozelor de vaccin împotriva Ebola, pentru a ajuta Guineea să facă faţă revirimentului epidemiei de febră hemoragică. Coșmarul Ebola revine, după cinci ani și au fost deja anunțate patru decese, scrie Digi24.

"Vom desfăşura rapid capacităţile necesare pentru a sprijini Guineea, care are deja o mare experienţă", a declarat presei profesorul Alfred George Ki-Zerbo, la încheierea unei reuniuni cu autorităţile sanitare ale acestei ţări, care în 2013 s-a confruntat cu cea mai mare epidemiei de Ebola.

Patru morți după reapariția virusului Ebola

Patru persoane au murit de febra hemoragică Ebola în Guineea, prima reapariţie semnalată a maladiei în Africa de Vest, de unde a plecat cea mai gravă epidemie din istoria virusului (2013-2016).

"Suntem cu adevărat preocupaţi, există deja patru decese de febră hemoragică a virusului Ebola în regiunea Nzerekore, dintre care două chiar în Nzerekore şi două în subprefectura Goueke", a declarat ministrul sănătăţii, Remy Lamah.

Virusul Ebola, care provoacă o febră brutală, dureri de cap, vomă şi diaree, a fost identificat pentru prima dată în 1976 în Zair, actuala Republică Democrată Congo (RDC). De atunci, virusul, pentru care există două vaccinuri experimentale dar niciun tratament, a provocat teroare în mai multe rânduri în Africa.

Declanşată în decembrie 2013 în Guineea, înainte de a se răspândi în Liberia şi în Sierra Leone vecine, epidemia din Africa de Vest s-a încheiat în 2016 după ce a afectat zece ţări, printre care Spania şi SUA, provocând peste 11.300 de morţi la circa 28.600 de cazuri înregistrate, din care peste 99% în Guineea, Liberia şi Sierra Leone.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri