Grecia începe să emită de azi certificate digitale de vaccinare pentru cetăţenii cărora li s-au administrat ambele doze de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat ministrul pentru guvernanţă digitală, Kyriakos Pierrakakis, scrie Agerpres citând presa internațională.

„Întregul proces, de la programarea pentru prima doză până la emiterea certificatului, este gestionat digital”, a precizat ministrul elen.

Certificatul digital este sigur, nu poate fi falsificat şi poartă o semnătură digitală.

Kyriakos Pierrakakis, ministrul grec pentru guvernanţă digitală

Și Suedia intenţionează să emită paşapoarte digitale pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19, care ar putea să înceapă să fie utilizate până în vara acestui an. Certificatul va respecta legile şi standardele internaţionale şi va asigura confidenţialitatea datelor personale ale posesorilor. Guvernul suedez speră ca noul paşaport digital să devină funcţional până la data de 1 iunie, mai scrie sursa citată.

Si Spania, o țară a cărei economie este puternic dependentă de industria turismului s-a declarat în favoarea unor astfel de certificate digitale care să ateste vaccinarea oamenilor care călătoresc.

Ne-am putea astepta la certificate de vaccinare și în România?

În ceea ce privește România, Președintele Klaus Iohannis a declarat în ianuarie că nu este de acord cu impunerea la nivel european a unor certificate în baza cărora cei vaccinați împotriva COVID-19 să li se permită să călătorească.

„Nu consider că este o idee bună. Trebuie să existe un certificat de vaccinare, dar trebuie folosit pentru motive medicale nu pentru călători. Sunt date importante pentru medicul de familie sau pentru oricine dacă persoana ajunge la urgență. Însă, să folosim aceste certficate ca să împărțim populația Europei în două nu mi se pare un lucru bun”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit Digi24.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri