O mulţime formată din protestatari armeni a forţat luni intrarea într-o clădire a guvernului din Capitala ţării, Erevan, pentru a cere demisia premierului Nikol Paşinian.

Armenia traversează o criză politică de când Paşinian a acceptat în noiembrie, sub constrângere, acordul de pace propus de Moscova, parafând astfel o înfrângere umilitoare în faţa Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah, scrie Agerpres.

Criza a luat amploare joia trecută, după ce Statul Major a cerut demisia lui Paşinian, care a denunţat o tentativă de puci şi a ordonat demiterea şefului armatei, Onik Gasparian.

Preşedintele Armeniei, Armen Sarkissian, a refuzat să semneze ordinul prim-ministrului Nikol Paşinian de demitere a şefului armatei, agravând astfel şi mai mult criza politică din ţară, unde mii de persoane au manifestat sâmbătă din nou.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri