Cehia a decis să introducă un bonus de carantină, în cadrul măsurilor destinate combaterii pandemiei de coronavirus. Persoanele care sunt în carantină din cauza Covid-19 vor primi un bonus de până la 14 euro pe zi, conform unui act normativ semnat de preşedintele Cehiei, Milos Zeman.

Noul bonus va fi plătit celor cărora li s-a ordonat să intre în carantină timp de 14 zile şi se va adăuga concediului medical plătit pe caz de boală. Suma totală nu trebuie însă să depăşească 90% din câştigul mediu, scrie Agerpres.

Obiectivul acestui bonus este acela de a-i motiva pe oameni să rămână în izolare şi să raporteze medicului contactele lor, pentru a ajuta la oprirea răspândirii coronavirusului. Potrivit autorităţilor cehe, multe persoane infectate nu au dezvăluit numele celor cu care au intrat în contact de teamă că vor provoca probleme financiare prietenilor sau rudelor.

În prezent, Cehia are cea mai ridicată rată de noi infecţii din Uniunea Europeană. Peste 800 de persoane la 100.000 de locuitori au fost infectate cu coronavirus în ultimele şapte zile. De la debutul pandemiei, în Cehia au fost înregistrate aproape 1,3 milioane cazuri de infecţie şi 21.235 de decese din cauza coronavirusului.

Sursa foto: Veronika Galkina / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri