Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a declarat că se aşteaptă ca un număr semnificativ de doze de vaccin să devină disponibile în Uniunea Europeană începând de luna viitoare, transmite luni dpa, citată de Agerpres.

"Din aprilie încolo, cantităţile s-ar putea dubla din nou conform planurilor producătorilor, aceasta şi pentru că noi vaccinuri urmează să fie aprobate", a declarat Von der Leyen.

Şefa executivului european se aşteaptă la "o medie de circa 100 de milioane de doze pe lună în al doilea trimestru, un total de 300 de milioane până la sfârşitul lui iunie".

Potrivit presei europene, Germaniei îi vor reveni 20 de milioane de doze lunar, ceea ce ar presupune capacităţi semnificativ mai mari de vaccinare.

De la începerea campaniei de imunizare, la sfârşitul lui decembrie 2020, circa 7,3 milioane de doze de vaccin au fost administrate în Germania, potrivit cifrelor date publicităţii vineri de Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor.

Din cei aproape 5 milioane de oameni vaccinaţi, ceva mai puţin de jumătate au primit deja a doua doză.

Până în prezent, Uniunea Europeană a aprobat vaccinuri de la trei producători - Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca. Joi, este de aşteptat ca Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) să aprobe şi vaccinul producătorului american Johnson&Johnson.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri