Guvernul olandez intenţionează să introducă un 'paşaport' digital pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau au fost testate negativ la noul coronavirus, informează dpa.

Conform Agerpres, ministrul olandez al sănătăţii Hugo de Jonge a declarat pentru postul de televiziune NOS că în această privinţă este dezvoltată o aplicaţie pentru smartphone care le va permite utilizatorilor să călătorească, să meargă la restaurant sau la concerte, festivaluri sau cinematografe, de exemplu.

El a precizat că în primul rând vor trebui să fie clarificate unele aspecte juridice.

Ministrul a menţionat că guvernul nu doreşte să facă vaccinarea obligatorie, nici măcar în mod indirect.

Totuşi, înainte de asta, trebuie să se ştie clar dacă persoanele care au fost vaccinate anti-COVID-19 pot transmite SARS-CoV-2, a spus el.

În prezent există deja o aplicaţie care poate genera un cod QR dacă persoana în cauză a fost testată negativ; această aplicaţie ar putea fi extinsă la persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19, potrivit ministrului citat.

Din punct de vedere tehnic, acest paşaport bazat pe smartphone ar putea fi disponibil în vara acestui an şi valabil în Uniunea Europeană, a adăugat demnitarul olandez.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri