Serbia va începe producţia vaccinului anti-COVID-19 Sputnik V, dezvoltat de Rusia, la data de 20 mai, potrivit unui acord semnat joi între cele două state, transmite dpa.

Agerpres informează că acordul a fost semnat de ministrul rus al comerţului, Denis Manturov, şi de Nenad Popovic, ministru sârb fără portofoliu.

Potrivit oficialului sârb, ţara sa va fi a doua, după Rusia, care va produce acest vaccin.

Institutul Torlak, specializat în cercetare în domeniul vaccinurilor şi virusologiei, va obţine licenţa pentru producerea vaccinului Sputnik V în Serbia. Un prim ciclu de producţie ar putea furniza 4 milioane de doze.

Serbia utilizează Sputnik V de la începutul anului, în paralel cu vaccinuri produse de companii occidentale şi cu Sinopharm, dezvoltat de China.

Serbia a vaccinat până acum 1,8 milioane de persoane, al doilea bilanţ dintre ţările din Europa, după Marea Britanie. A doua doză a fost deja administrată unui număr de 666.000 de persoane.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) încă analizează vaccinul Sputnik V pentru a decide dacă îi va acorda autorizare de utilizare în Uniunea Europeană.

Tot joi, preşedintele Aleksandar Vucic a anunţat că Serbia va fi prima ţară europeană care va produce vaccinul chinezesc Sinopharm împotriva Covid-19.

Un acord pentru construirea unei fabrici cu finanţare din China şi Emiratele Arabe Unite va fi semnat în termen de două săptămâni, a spus şeful statului sârb, aflat într-o vizită la Abu Dhabi.

'Vom începe să producem vaccinul pe 15 octombrie', a precizat preşedintele la postul naţional de televiziune RTS.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri