Pentru a doua dată în acest an, Londra a raportat zero decese provocate de virusul COVID-19, potrivit datelor oficiale anunțate de autoritățile britanice și citate de CNN.

Datele aferente zilei de 28 martie arată că nicio persoană, care se imbolnăvise cu noul coronavirus în ultimele 28 de zile, nu a a mai decedat. Este a doua dată anul acesta când capitala Marii Britanii înregistrează un asemenea record pozitiv.

În ianuarie, atunci când Londra înregistra un maxim al numărului de noi cazuri, orașul a raportat chiar și 200 de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi. Londra, epicentrul primul val al pandemiei începută anul trecut, este ”responsabilă” pentru 12% din decesele COVID-19 din Marea Britanie.

Campania de vaccinare împotriva coronavirusului desfășurată în Marea Britanie conduce la o diminuare semnificativă a numărului cazurilor de COVID-19, cu o scădere de circa 70% a infectărilor în rândul lucrătorilor sanitari care au primit doar prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech, arătau datele publicate Public Health England la finalul lunii trecute.

Potrivit acestora, vaccinul Pfizer a oferit niveluri ridicate de protecţie împotriva infectărilor şi a bolii simptomatice după prima doză administrată. Totodată, spitalizările şi decesele asociate COVID-19 scad cu peste 75% în cazul vârstnicilor cărora li s-a administrat, de asemenea, doar prima doză de vaccin.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri