Italia va impune o carantină obligatorie de cinci zile pentru toate persoanele care sosesc din celelalte ţări ale Uniunii Europene, inclusiv pentru călătorii ce revin pe teritoriul italian.

Orice călător provenind din Uniunea Europeană va trebui să efectueze un test pentru depistarea COVID-19 înaintea plecării, să respecte o carantină de cinci zile, apoi să efectueze un nou test la finalul acestei perioade, o măsură aflată deja în vigoare pentru ţările din afara Uniunii, scrie Agerpres.

Această măsură ''se aplică tuturor celor care pleacă şi sosesc'' în peninsulă, inclusiv cetăţenilor italieni, a precizat un reprezentant al Ministerului Sănătăţii.

În schimb, data intrării în vigoare a acestei noi restricţii nu este deocamdată cunoscută, în contextul în care minivacanţa de Paştele catolic, care începe sâmbătă şi se încheie luni, este în mod tradiţional utilizată de turiştii străini pentru a se deplasa în Italia.

În Italia sunt deja în vigoare restricţii severe pentru a limita răspândirea coronavirusului, printre care închiderea barurilor şi a restaurantelor, limitarea deplasării etc.

Întreaga peninsulă va fi clasificată în zona ''roşie'' (risc de contagiune ridicat şi restricţii maximale) pentru weekendul de Paşte.

Până în prezent, pandemia de COVID-19 a cauzat moartea a peste 108.000 persoane în Italia, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri