Nike a câștigat procesul deschis împotriva grupului de artiști MSCHF, din New York, pe tema controversaților pantofi sport “Satan Shoes” (“Pantofii lui Satana”) pe care aceștia îi lansaseră în colaborare cu rapperul Lil Nas X.

Anterior, rapperul anunțase lansarea Satan Shoes, în ediție limitată de 666 de perechi, aceștia fiind decorați cu o pentragramă de bronz, o cruce inversată și conținând o picătură de sânge uman. Pantofii au fost realizați ca urmare a unei colaborări între Lil Nas X și MSCHF, folosind modelul Nike Air Max 97.

Nike a acuzat însă MSCHF de încălcarea drepturilor privind marca comercială, cerând unei instanțe din New York să interzică vânzarea pantofilor sport în valoare de 1.018 dolari perechea.

”MSCHF și ai săi pantofi neautorizați Satan Shoes vor genera, cel mai probabil, confuzie și o asociere eronată între produsele MSCHF și cele ale Nike”, au declarat reprezentanții producătorului de articole sport, citați de BBC.

Instanța a dat dreptate Nike, impunând o suspendare temporară a vânzărilor Satan Shoes.

Ediția pantofilor este limitată la doar 666 de perechi, fiecare conținând cerneală roșie și o picătură de sânge uman în tălpi. Reprezentanții MSCHF spun că sângele a fost furnizat de membrii colectivului artistic. “Ne place să ne sacrificăm pentru arta noastră”, au declarat aceștia.

Sursa foto: MSCHF

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri