Japonia a fost una dintre puținele țări care a ținut școlile deschise pe timpul pandemiei. Statul a impus reguli foarte stricte prin care a putut menține controlul asupra răspândirii virusului în școli.

Distanțarea fizică, purtarea obligatorie a măștii și spălatul riguros pe mâini sunt principalele măsuri impuse în școlile japoneze, scrie TheJapanTimes.co.jp.

Nici Funabori Elementary, una dintre cele mai mari școli primare din Japonia, cu aproximativ 760 de elevi, nu a fost exceptată de la reguli.

Dimineața este martora sutelor de elevi cu măști colorate, care ajung la școală. Odată intrați în clădire, aceștia își schimbă încălțările cu papuci, o manieră des întâlnită în Japonia. Pentru a evita aglomerația, au fost amplasate mai ulte zone de schimbare a pantofilor.

Purtarea măștii de protecție este imperios necesară, iar copiii înțeleg acest aspect și respectă regula inclusiv la orele de sport.

Cât despre distanțarea socială, cei mici au învățat să își întindă brațele astfel încât să măsoare o distanță corespunzătoare față de colegii lor. Bineînțeles, băncile sunt distanțate la un metru, acolo unde este posibil. Potrivit unui studiu al Organizației pentru Dezvoltare și Cooperare Economică, realizat în 2018, clasele din Japonia sunt printre cele mai aglomerate la nivel internațional, media fiind de 27 de elevi per clasă.

În ceea ce privește Funabori Elemenatry, clasele sunt de aproximativ 58 de metri pătrați, în care studiază în jur de 40 de elevi.

Pentru a echilibra balanța, japonezii apelează la aerisiere, făcând acest lucru frecvent.

Profesorii și învățătorii susțin că cei mici s-au adaptat cu ușurință noii realități școlare.

Reguli în plus în școlile japoneze

Pe lânge cele trei măsuri impuse la nivel internațional, Japonia a adoptat câteva restricții în plus în ceea ce privește școlile.

Pentru început, a fost interzis cântatul în clase, deoarece a fost dovedit că acesta reprezintă un important mod de a disemina virusul. În schimb, copiii sunt învățați să aplaude sau să folosească instrumente, dar nu toate instrumentele. Trompetele sau flauturile nu sunt utilizate.

În plus, copiii nu mai iau prânzul ca și până acum. Aceștia obișnuiau să aranjeze băncile în cerc pentru creșterea socializării. În prezent, aceștia nu mai fac schimbări și se concentrează doar pe luarea mesei, fără să comenteze cu colegii săi.

Sportul nu mai este efectuat cu elevi de la clase diferite, iar mulți dintre elevi sunt sfătuiți să citească în timpul orelor de sport. Cât despre munca în echipă, profesorii s-au adaptat noi realității și au înlocuit aceasta cu exerciții individuale.

Nu în ultimul rând, celor mici li se măsoară temperatura zilnic, înainte de a intra în școală.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri