Americanii vor un nou avion prezidențial, iar de data aceasta se merge pe un concept de avion supersonic, care să-i ducă pe liderii celei mai importante națiuni din lume mai repede oriunde pe mapamond, dar și în cele mai bune condiții.

Avionul este conceput de cei de la Exosonic, un startup californian, și se va baza pe un concept ce ar trebui să intre în uz ca avion comercial. Varianta de bază a fost creată pentru a transporta 70 de pasageri, dar modelul care va fi livrat liderului de la Casa Albă va avea o capacitate de 31 de persoane, iar asta pentru că interiorul va beneficia de dotări care nu se vor regăsi pe niciun model comercial.

(Sursa foto: Exosonic via CNN)

Avionul va putea atinge o viteză de 2.205 km/h, adică 1,8 Mach, potrivit CNN, ceea ce-l va face să fie ceva mai rapid decât celebrul model Airbus Concorde, care putea atinge o viteză maximă de 2.179 km/h. Acest lucru înseamnă că va putea parcurge distanța dintre Londra și New York în doar 90 de minute.

Avionul are și o autonomie impresionantă, de 9.260 de kilometri. Sunt doar 7.822 de kilometri distanță între Washington și Moscova, așa că dacă va exista o întrevedere între liderii lumii la Moscova, președintele american poate ajunge să-l vadă pe Putin, fără să facă vreo escală și într-un timp record.

Impresionant la exterior, spectaculos și la interior

Acest model de avion arată impresionant și la interior, nu doar la exterior, iar proiectanții avionului spun că modelul dedicat liderului american va dispun de dotări unice, așa că au prezentat câteva imagini cu cabinele sale.

O dată cu acest concept vom implementa tehnologii noi care nu sunt sau poate nu vor fi niciodată disponibile pentru segmentele comerciale”, a declarat Stephanie Chahan, designerul de interior principal al Exosonic.

(Sursa foto: Exosonic via CNN)

Avionul va avea încăperi dedicate pentru nevoile pasagerilor săi. Pe lângă zonele de odihnă și relaxare, avionul va avea și zone de conferințe, dispunând inclusiv de echipamente de teleconferințe, care vor fi, evident, securizate corespunzător și care vor putea fi folosite atât pentru discuțiile importante ale președintelui cu reprezentanții administrației sale, dar și pentru conferințe de presă online.

(Sursa foto: Exosonic via CNN)

Avionul va dispune de scaune rabatabile, confecționate din lemn și îmbrăcate în piele de cea mai bună calitate, pentru a îndeplini nivelul de lux care va trebui asigurat președintelui american și oaspeților săi de la bordul acestui avion impunător.

Acest model va fi compartimentat, astfel că în unele compartimente vor fi instalate mai puține scaune pentru a oferi intimitate pasagerilor, dar există și o zonă în care vor fi puse la dispoziție 20 de scaune, cel mai probabil va fi dedicată pentru personalul care-l va însoți pe liderul american.

(Sursa foto: Exosonic via CNN)

Exosonic a anunțat că modelul conceput pentru Președinția americană va fi livrat în 2025, iar de la jumătatea deceniului viitor, vor fi lansate pe piață și modelele comerciale ale companiei.

Se vorbește însă și de posibilitatea ca acest model să nu devină Air Force One, ci Air Force Two, dar ceva îmi spune că acesta va deveni avionul preferat al liderilor de la Casa Albă.

Sursa foto: Exosonic via CNN

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri