Comisia Europeană discută cu statele membre ale UE pentru a obţine aprobarea acestora în vederea iniţierii negocierilor cu asocierea Pfizer-BioNTech pentru contactarea a până la 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19, care să fie livrate în anii 2022 şi 2023, precizează Agerpres.

Potrivit acestui oficial, care s-a exprimat cu condiţia anonimatului, Comisia Europeană a decis deja să abordeze Pfizer-BioNTech în această chestiune şi guvernele statelor UE sprijină planul ei, dar încă nu există o aprobare definitivă.

De asemenea, o sursă a Comisiei Europene a declarat agenţiei France Presse că noul contract de 1,8 miliarde de doze va fi pentru vaccinuri anti-COVID-19 de ''a doua generaţie'', adică adaptate pentru viitoarele variante ale coronavirusului.

Un purtător de cuvânt al executivului comunitar a confirmat planul de achiziţie a dozelor suplimentare, din care jumătate ar urma să fie contractate ca opţiune. Acesta a confirmat de asemenea că a fost identificat pentru această achiziţie un producător de vaccin anti-COVID-19 realizat cu tehnologia ARN mesager (ARNm), dar a refuzat să confirme că este vorba despre Pfizer-BioNTech.

Un alt vaccin ARN mesager autorizat în UE este cel produs de compania americană Moderna, iar compania germană CureVac încearcă de asemenea să obţină autorizarea vaccinului său creat cu aceeaşi tehnologie.

Cotidianul german Die Welt a relatat anterior în aceeaşi zi că executivul comunitar urmează să semneze un contract pentru 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19, dar fără a preciza producătorul.

Vaccinurile din acest nou contract preconizat vor fi livrate pe baza unor calendare lunare şi vor exista clauze care vor obliga furnizorii să-şi respecte obligaţiile.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri