Guvernul britanic intenţionează să pună la dispoziţia cetăţenilor un certificat care să demonstreze că o persoană a fost vaccinată - un ''paşaport COVID-19'' - în perspectiva vacanţei de vară.

Ministerul Transporturilor vrea să introducă acest document începând cu 17 mai, dată prevăzută iniţial pentru reluarea zborurilor internaţionale, iar obiectivul este ca persoanele care călătoresc să poată demonstra în ţara de destinaţie că au fost vaccinate, potrivit Agerpres.

În prezent, Regatul Unit interzice călătoriile în afara ţării, însă autorităţile au început o relaxare a măsurilor antiepidemice, care în principiu ar trebui să se încheie la sfârşitul lunii iunie, când nu vor mai exista restricţii anticoronavirus.

Regatul Unit a vaccinat deja persoanele de peste 50 de ani şi persoanele cele mai vulnerabile şi speră să-şi vaccineze întreaga populaţie adultă până la sfârşitul lunii iulie.

Guvernul analizează formatul ''paşaportului COVID-19'', care ar putea fi în versiune digitală sau pe hârtie şi ar avea certificarea guvernului, ceea ce ar permite acceptarea acestui document de către autorităţile vamale din ţările de destinaţie.

Planurile - potrivit Daily Telegraph - au fost discutate recent de funcţionari ai guvernului şi de reprezentanţi ai sectorului turistic.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri