Unul dintre cele mai moderne restaurante McDonald’s este situat în Batumi, capitala țării Georgia, care se află de-a lungul coastei Mării Negre, scrie BusinessInsider.

Orașul Batumi este o destinație turistică proeminentă datorită plajelor, promenadei și clădirilor din secolul al XIX-lea. Restaurantul tip fast-food McDonald’s este situat în centrul orașului și este unul cu totul inedit față de locațiile companiei cu care ne-am obișnuit deja. Fast-food-ul se remarcă prin exteriorul său din sticla reflectorizantă.

Acest McDonald’s a fost construit în 2013 și proiectat de arhitectul Giorgi Khmaladze, care a studiat la Harvard. Locația din Georgia a câștigat premiul pentru Cea mai bună clădire comercială din 2014, premiu acordat de către site-ul de arhitectură ArchDaily, demonstrând că până și restaurantele McDonald's pot fi minuni arhitecturale.

Mai ales noaptea, vizitatorii se pot bucura de pereții de sticlă ai restaurantului. Clădirea este de fapt construită în locul unei benzinării, deși nu îți vei putea da seama niciodată după exteriorul clădirii.

Sursa foto: Unsplash/GlobalCareerBook

Fast-Food-ul este situat lângă intrarea pentru autostradă. Mașinile pot intra în drive-thru pentru a plasa comenzile, deși nu este o vedere atât de frumoasă ca din interiorul McDonald’s.

Interiorul restaurantului este vizibil mai modern ca design decât alte locații ale companiei. De la corpurile de iluminat la multiplele opțiunile de a te așeza la o masă, această locație McDonald's folosește o paletă de culori mai minimă utilizând accente de negru, alb și culori ale pământului.

Mobilierul restaurantului are un design la fel de modern. Nu există scaune în culori aprinse, roșii sau galbene, ci mai degrabă sunt în tonuri de maro și bej. Vizitatorii pot alege să plătească fie la un chioșc tip autoservire, fie comandând direct la casă. Locația servește mâncare clasică McDonald's.

Sursa foto: Unsplash

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri