Blue Origin, compania deținută de miliardarul Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com, va începe să trimită oameni în spațiu cu scopul de agrement, iar prima dată de lansare aleasă este 20 iulie.

Primul zbor cu noua navă spațială denumită New Shepard va include astronauți cu experiență, foarte probabil și câțiva membri ai personalului Blue Origin, iar un loc a fost scos la licitație pentru cei care vor să vadă Pământul din spațiu, potrivit BBC.

Zborul cu New Shepard se va încadra, însă, în categoria zborurile sub-orbitale. Nava se va ridica până la o altitudine de 100 de km depășind cu puțin „Linia Kármán”, o convenție internațională care stabilește de unde începe spațiul.

Până acum, în istoria de mai bine de jumătate de secol de zboruri spațiale, nu foarte mulți oameni au depășit acestă frontieră.

„Doar 569 de persoane au trecut de Linia Kármán. Cu noul nostru vehicul spațial, New Shepard, vom schimba această cifră în mod radical”, a declarat Ariane Cornell, directorul de vânzări al Blue Origin.

Deși nu a confirmat acest lucru, Jeff Bezos ar putea fi și el parte a echipajului care se va îmbarca la bordul New Shepard, pentru zborul din 20 iulie.

Cei de la SpaceX, compania lui Elon Musk, se vor alătura inițiativei de a da startul pieței de turism spațial, lansând primele zboruri spațiale cu scop de agrement, în toamnă.

Blue Origin nu a oferit detalii exacte legate de prețurile pe care le va percepe pentru cei care vor dori să zboare în spațiu, dar unele speculații indicau un preț de 200.000 de dolari pentru fiecare pasager.

Licitația pentru locul pentru zborul din 20 iulie a fost deja deschisă, așa că prețurile pentru primul loc deschis publicului s-ar putea să sară mult peste valoare de 200.000 de dolari.

Ce se va întâmpla în timpul zborului

New Shepard are 18m înălțime și 4m lățime și este complet reutilizabilă, fiind proiectată pentru decolare și aterizare pe verticală (VTVL).

Locul de lansare va fi din deșertul Van Horn, din vestul statului Texas. În timpul zborului, propulsoarele principale ale rachetei o vor ridica până la altitudinea de 76 de km, moment în care acestea se vor separa, iar modulul spațial va continua ascensiunea cu ajutorul inerției până la altitudinea de 100 de km, când pasagerii se vor afla oficial în spațiu. De acolo vor putea admira orizontul curbat la Pământului, dar și spațiul întunecat.

Timp de trei minute vor experimenta senzația de absență a gravitației, perioadă în care modulul își va începe etapa de revenire la sol.

Coborârea va fi asistată de 3 parașute speciale. La apropierea de locul de lansare, piloții New Shepard vor porni motoarele care vor asista aterizarea la punct fix, într-o manieră controlată.

Dacă nu sunteți încântați de varianta de a rezerva un zbor sub-orbital, așteptați până în toamnă, când SpaceX va începe zborurile spațiale la bordul capsulelor Dragon, care vor orbita Pământul pentru câteva zile înainte să revină la sol.

Sursa foto: BBC

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri