Ungaria, prima ţară din Europa care îşi 'redobândeşte libertatea'

Ungaria a reuşit să blocheze al treilea val al pandemiei cu noul coronavirus datorită campaniei sale de vaccinare şi a devenit prima ţară din Europa care îşi "redobândeşte libertatea", a susţinut şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, relatează MTI.

Gulyas a afirmat în cadrul conferinţei de presă săptămânale că în ultimele patru săptămâni au fost administrate aproape 2 milioane de prime doze de vaccin anti-COVID-19, procentul populaţiei adulte inoculate ajungând la 53%, iar ca urmare procesul de redeschidere a ţării va continua şi ungurii cu certificate de imunitate pot avea din nou acces la serviciile suspendate în martie, scrie Agerpres.

El a menţionat că restricţiile legate de coronavirus "vor fi menţinute cu siguranţă" pentru cei fără certificate de imunitate până în luna august.

Aceste certificate vor continua să fie solicitate pentru a lua parte la concerte şi festivaluri, la folosirea serviciilor de catering sau hoteliere sau pentru a participa la evenimente sportive "pe parcursul următoarelor luni".

Gergely Gulyas a mai spus între altele că cetăţenii Ungariei care se întorc din alte ţări nu vor mai fi obligaţi să se izoleze dacă deţin certificat de imunitate, precizând că această măsură se referă şi la minorii care îi însoţesc.

Citeste si:
Românii vaccinați pot intra în Ungaria fără carantină sau...
Românii vaccinați pot intra...

Sursa foto: Samot / Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri