Rusia a anunţat că a omologat versiunea ''Light'' a vaccinului său anti-COVID-19 Sputnik V, noul ser fiind administrat într-o doză unică, faţă de două doze în cazul Sputnik V, şi va fi destinat în principal exportului.

Omologarea a fost anunţată în paralel de producătorul vaccinului, centrul Gamaleia, şi de vicepremierul rus însărcinat cu sectorul sanitar, Tatiana Golikova, în timpul unei reuniuni pe tema evoluţiei pandemiei la care a participat şi preşedintele rus Vladimir Putin şi a fost retransmisă la televiziune, scrie Agerpres.

Acesta din urmă s-a declarat favorabil ideii ridicării brevetelor asupra vaccinurilor anti-COVID-19 pentru a accelera producţia şi distribuţia acestora la nivel global, după o propunere în acest sens venită din partea Statelor Unite, idee faţă de care şi preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat ''absolut favorabil'', în timp ce Germania a transmis că este ''deschisă'' unei discuţii pe acest subiect.

''Desigur, Rusia ar susţine o asemenea abordare (...) În condiţiile actuale, aşa cum am spus-o de mai multe ori, nu trebuie să ne gândim la cum să obţinem un profit maxim, ci la modul în care să asigurăm securitatea oamenilor'', a declarat preşedintele Putin.

Fondul rus de investiţii directe (RDIF), care a finanţat dezvoltarea vaccinului Sputnik V, a semnat contracte cu companii farmaceutice din Brazilia, India, China, Iran, Coreea de Sud, Kazahstan şi Belarus pentru producţia acestui ser, autorizat până în prezent în 61 de ţări. Dar agenţia braziliană de reglementare în sectorul sanitar, Anvisa, a respins în aprilie autorizarea Sputnik V, afirmând că din cauza unei anomalii în procesul de producţie dozele pe care le-a examinat conţineau o versiune activă a virusului ce provoacă răceala, justificare considerată de producătorul vaccinului drept un refuz motivat ''politic''.

Potrivit RDIF, ''Sputnik Light'' are o eficacitate de 79,4%, faţă de 91,6% în cazul versiunii vaccinului administrat în două doze. ''Vaccinul Sputnik Light este creat pe o platformă de adenovirus uman bine studiată şi care s-a dovedit sigură şi eficace'', afirmă fondul rus, care estimează la sub 10 dolari costul unei doze din acest vaccin.

Directorul RDIF, Kirill Dmitriev, a precizat că Sputnik ''va rămâne principala sursă de vaccinare în Rusia, în timp ce Sputnik Light va fi exportat'', fiind conceput în principal pentru ţările confruntate cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie rapidă de imunizare a populaţiei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri