Comisia Europeană a deschis o anchetă asupra brandului Coca-Cola, care riscă o amendă de miliarde dolari, scrie publicația RetailDetail.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a confirmat că a trimis raportul către Coca-Cola ca parte a unei investigații preliminare.

Compania a refuzat să ofere mai multe detalii, însă, potrivit publicației germane LebensmittelZeitung, ancheta se concentrează pe concurența neloială privind prețurile băuturilor carbogazoase și poate duce la o amendă de miliarde dolari. Coca-Cola a declarat că a primit înștiințarea trimisă de către Comisia Europeană, pe 20 mai.

„Deși vom coopera pe deplin cu Comisia, ar fi nepotrivit să comentăm în continuare în timp ce procesul este în desfășurare. Suntem în conformitate cu legislația europeană în materie de concurență și cu toate celelalte legi și reglementări aplicabile", a declarat un purtător de cuvânt al grupului.

Organizația EuroCommerce este de părere că această anchetă trebuia deschisă, Christian Verschueren, directorul general, spune că va pune în continuare accent pe modul în care marii furnizori își folosesc puterea de piață în detrimentul consumatorilor.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri