Aflat într-o vizită în sudul țării, Emmanuel Macron, președintele Franței, a primit o palmă peste față de la un protestatar care a strigat ”jos Macronismul”.

Emanuel Macron se afla într-o vizită de lucru în departamentul Drome, din sud-estul Franței. La un moment dat, s-a apropiat de o mulțime de oameni, aflată dincolo de perimetrul delimitat.

O persoană care se afla în mulțime i-a întins mâna stângă președintelui, după care l-a lovit peste față cu mâna dreaptă. Acesta poate fi auzit cum strigă ”Jos Macronismul”. După incident, șeful statului a fost escortat de către agenții serviciului de protecție și două persoane au fost arestate. Premierul francez Jean Castex a declarat că întregul incident este ”un afront pentru democrație”.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri