Renunţarea aproape completă la purtarea măştii sanitare, un public mai numeros la meciurile Campionatului European de Fotbal şi prelungirea programului barurilor şi restaurantelor până la miezul nopţii se numără printre măsurile pe care Danemarca le-a anunţat în cadrul ultimelor etape ale planului său de ridicare a restricţiilor anti-COVID-19.

Acest plan prevede ridicarea totală a restricţiilor la data de 1 octombrie şi dispariţia paşaportului sanitar ("coronapas") necesar pentru anumite activităţi, scrie Agerpres.

"Tot ce ne-a lipsit, vom putea să facem din nou, pentru că acum avem un control important asupra pandemiei", a declarat ministrul danez al Sănătăţii, Magnus Heunicke, într-o conferinţă de presă.

Cu excepţia transportului în comun - în anumite cazuri -, măştile sanitare nu vor mai fi obligatorii în această ţară începând din 14 iunie. Obligativitatea purtării lor în transportul public ar trebui să dispară complet la data de 1 septembrie.

În ceea ce priveşte barurile şi restaurantele, acestea vor trebui să se închidă la miezul nopţii începând din 11 iunie, spre deosebire de ora 23:00 care reprezintă limita orară din prezent. Orarul de funcţionare al acestor unităţi va fi extins până la ora 02:00 începând din data de 15 iulie.

Cluburile de noapte vor fi autorizate să se redeschidă la 1 septembrie, cu prezentarea de către clienţi a unui "coronapas", însă această condiţie va rămâne în vigoare doar până la 1 octombrie.

Începând de la 1 octombrie, acel paşaport sanitar, care certifică un test COVID-19 cu rezultat negativ sau dobândirea imunităţii faţă de boală, urmează să dispară. El nu va mai fi cerut la intrarea în muzee, cinematografe şi teatre începând din 1 august şi în baruri şi restaurante începând din 1 septembrie.

Limita privind adunările publice a fost şi ea crescută, ajungând până la 10.000 de persoane pentru concursuri şi târguri.

Planul danez prevede şi autorizarea a 25.000 de spectatori la cele patru meciuri de fotbal din cadrul EURO-2020 care se vor juca la Copenhaga. Până acum, limita autorizată era de 16.000 de spectatori.

Din cauza absenţei timpului necesar pentru a fi implementată, această măsură nu va putea însă să intre în vigoare încă de la primul meci, Danemarca-Finlanda, programat sâmbătă, a prevenit Federaţia daneză de fotbal.

Relativ scutit de pandemia de COVID-19, Regatul Danemarcei mai are în prezent doar 122 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19, cel mai scăzut număr raportat după octombrie 2020.

Dintre cei 5,8 milioane de rezidenţi danezi, 42,7% au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză a unui ser anti-COVID-19, iar 24,2% au fost vaccinaţi cu schemă completă.

Sursa foto: Nikolay Antonov / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri