Președintele Klaus Iohannis a fost prezent la Summitul NATO, organizat la Bruxelles, unde a reafirmat poziția României ca aliat de încredere în cadrul alianței. Totodată, Klaus Iohannis a avut ocazia de a discuta de două ori cu președintele Biden, invitându-l pe acesta în țara noastră.

”Am avut două discuții cu președintele Biden, în care, pe de o parte, am reafirmat parteneriatul strategic dintre SUA și România, iar pe de altă parte, l-am invitat în România”, a declarat președintele Iohannis, la finalul Summitului, într-o conferință de presă.

Sursa Video: Presidency.ro

Președintele Iohannis a mai vorbit și despre valorile comune din cadrul NATO și anume, unitate, solidaritate și coeziune, valori pe care alianța își propune să le întărească.

”Deciziile de astăzi răspund intereselor de securitate ale României. Țara noastră și-a atins obiectivele în cadrul acestui summit”, a mai spus Iohannis.

Care sunt cele patru direcții ale NATO care implică direct România

NATO a stabilit agenda sa până la 2030, unele dintre direcțiile propuse implicând în mod direct România, după cum urmează:

  • consolidarea NATO ca alianță de apărarea și descurajare.

”Apărarea colectivă rămâne piatra de temelie a NATO. În acest sens, flancul estic trebuie protejat cu prioritate. Alianța trebuie să răspundă coerent în fața viitoarelor amenințări și în fața comportamentului agresiv al Rusiei. În plus, am recunoscut încă o dată importanța regiunii Mării Negre”, a completat Iohannis.

  • aprofundarea relației dintre NATO și Uniunea Europeană.

”Mesajul meu s-a îndreptat către menținerea suvernității și integrității teritoriale a Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova”, a adăugat președintele.

  • politica ușilor deschise.
  • creșterea rezilienței și avansul tehnologic al NATO.

”România a acționat în mod constant ca un aliat de încredere al NATO. Suntem printre puținele țări care au alocat 2% din PIB pentru apărare și continuăm să alocăm”, a conchis președintele Iohannis.

Sursa foto: www.presidency.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri