Fostul președinte al Statelor Unite Donald Trump spune că scrie o carte de memorii din perioada mandatului la Casa Albă, despre care afirmă că este „cartea cărților”. Însă, deși o carte a unui fost președinte ar deveni rapid un bestseller, editurile nu se înghesuie să publice o carte a lui Trump, scrie The Guardian, preluat de Digi 24.

Personalități majore ale editurilor din Statele Unite au declarat marți că nicio editură importantă nu vrea să publice o carte a fostului președinte Donald Trump, pentru că se tem că orice ar scrie Trump nu ar fi adevărat.

Editurile se tem că ar putea fi implicate într-un scandal public dacă ar publica o carte scrisă de Trump. Într-o declarație dată săptămâna trecută, Trump, în vârstă de 75 de ani, a spus că „a refuzat două oferte”, de la edituri pe care nu le-a numit. „Nu vreau o afacere acum”, a spus el. „Oricum, scriu ca un nebun și când va veni momentul, veți vedea cartea cărților.”

Politico a contactat mai multe edituri importante pentru a vedea dacă au avut vreo ofertă pentru Donald Trump. Niciuna dintre surse nu a confirmat vreo ofertă, iar majoritatea au spus că nu se vor atinge de un proiect al fostului președinte american.

„A înșelat atât de mulți editori înainte de a candida la președinție, niciuna dintre marile edituri nu îi vor publica o carte”, a spus una dintre surse. „Nu contează care este avantajul unei tranzacții cu o carte a lui Trump, durerile de cap pe care le-ar aduce proiectul ar depăși cu mult potențialul financiar pe care l-ar putea obține marile edituri”, a declarat și Keith Urbahn de la Javelin.

Citeste si:
Putin speră că Biden va fi mai puţin impulsiv decât Trump
Putin speră că Biden va fi...

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri