Declaraţia lui Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, conform căreia SUA ar pregăti noi sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse, "nu este semnalul aşteptat după summitul de la Geneva", a declarat duminică ambasadorul Rusiei, Anatoli Antonov, la sosirea lui în SUA, informează TASS, citat de Agerpres.

"Acesta nu este semnalul aşteptat după summit. Cred că prin sancţiuni este imposibilă stabilizarea, restabilirea relaţiilor dintre ţări. În prezent obiectivul este de a restabili dialogul, de a restabili mecanismele de dialog distruse", a subliniat Antonov.

Ambasadorul rus a spus că intenţionează să lucreze la punerea în aplicare a "acelor cuvinte cu caracter pozitiv care au fost spuse de preşedinţi" la summitul de la Geneva.

"Suntem pe cale să pregătim o altă serie de sancţiuni care să fie aplicate în această situaţie", a anunţat duminică Jake Sullivan la postul american CNN, la patru zile după summitul de la Geneva dintre preşedintele american şi omologul său rus Vladimir Putin.

În timpul summitului lor de miercuri, Joe Biden şi Vladimir Putin şi-au afişat dorinţa de a aplana tensiunile. Revenirea la posturile lor a ambasadorilor rus şi american a fost anunţată miercuri de Vladimir Putin după întâlnirea sa cu Joe Biden la Geneva, o decizie concretă a acestui summit care era foarte aşteptată.

Ambasadorul rus la Washington, rechemat în martie pentru consultări, s-a întors duminică în Statele Unite, unde îşi va relua postul.

Sursa foto: The Moscow Times

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri