Consiliul a decis să reînnoiască sancțiunile introduse ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului de către Federația Rusă cu încă un an, până la 23 iunie 2022, se arată într-un comunicat publicat de autoritățile europene.

Măsurile restrictive în vigoare vizează importurile de produse originare din Crimeea sau Sevastopol în UE, precum și investițiile în infrastructură sau financiare și serviciile de turism în Crimeea sau Sevastopol. Exporturile de anumite bunuri și tehnologii către societăți din Crimeea sau destinate utilizării în Crimeea în sectoarele transporturilor, telecomunicațiilor și energiei sau pentru prospectarea, explorarea și producția de petrol, gaze și resurse minerale sunt, de asemenea, supuse restricțiilor UE”, se arată în comunicatul citat.

Totodată, potrivit anunțului oficial, UE nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului de către Federația Rusă și continuă să condamne această încălcare a dreptului internațional, în conformitate cu declarația Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, în numele UE, din 16 martie 2020.

Sancțiunile au fost introduse pentru prima dată în iunie 2014, ca răspuns la încercările de a submina în mod deliberat integritatea teritorială a Ucrainei și de a destabiliza țara. Alte măsuri ale UE instituite ca răspuns la criza din Ucraina includ sancțiuni economice care vizează sectoare specifice ale economiei ruse și măsuri restrictive individuale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri