Administraţia preşedintelui american Joe Biden examinează posibilitatea stabilirii unei linii telefonice de urgenţă directe cu guvernul chinez, similară aşa-numitului ''telefon roşu'' creat în timpul războiului rece între SUA şi URSS ce a permis o comunicare directă cu Kremlinul ca modalitate de evitare a unui război nuclear, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Conform acestui post, Biden doreşte un instrument de comunicare rapidă pentru a reduce riscul de conflict între SUA şi China. O astfel de linie telefonică le-ar permite preşedintelui american şi responsabililor din echipa sa de securitate naţională să telefoneze imediat sau să expedieze mesaje criptate preşedintelui Xi Jinping sau colaboratorilor apropiaţi ai acestuia. De pildă, ar putea fi transmise astfel informaţii urgente privind mişcările militare spontane sau mesaje de avertisment despre atacuri cibernetice.

Ideea unei asemenea linii directe cu Beijingul datează cel puţin de pe vremea administraţiei Barack Obama, dar ea a fost menţionată într-un memorandum de securitate naţională clasificat abia în ultimul an al administraţiei Donald Trump, conform unei surse familiarizate cu această chestiune.

Reprezentanţii administraţiei Biden au preluat ideea, dar rămân numeroase detalii de soluţionat, inclusiv obţinerea acordului din partea Chinei.

Washingtonul a avut adesea dificultăţi în obţinerea unor răspunsuri rapide din partea Beijingului asupra unor chestiuni urgente, afirmă pentru CNN funcţionari americani, astfel că un asemenea sistem ar îmbunătăţi comunicarea dintre cele două părţi.

O astfel de linie există deja între Beijing şi Pentagon, dar ea este destinată exclusiv chestiunilor de natură militară.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri