Un "meteorit neobişnuit de mare" a fost observat pentru scurt timp în sudul Norvegiei, la primele ore ale zilei de 25 iulie, acesta creând un spectacol de sunet şi lumină în timp ce a traversat cerul, iar un fragment din el este posibil să fi lovit Pământul, nu departe de capitala Oslo, conform specialiştilor.

Nu au fost raportate eventuale victime sau daune materiale imediate în urma evenimentului.

Relatările privind apariţia meteoritului au început să sosească duminică, în jurul orei 01:00, într-o înregistrare video distribuită pe reţelele sociale putându-se observa cel puţin un punct strălucitor care a luminat un port din Holmestrand, la sud de Oslo.

Reţeaua norvegiană Meteor analizează imaginile video şi alte date, în încercarea de a identifica originea meteoritului şi destinaţia lui, scrie Agerpres.ro.

Datele preliminare sugerează că un meteorit ar fi putut lovi Pământul într-o vastă zonă împădurită, numită Finnemarka, la doar 60 km de vestul capitalei, Oslo, a indicat reţeaua.

Sursa Video: Youtube

Entuziasm în rândul specialiștilor

"A fost o nebunie", a declarat Morten Bilet, din cadrul reţelei care a auzit meteoritul.

Meteoritul s-a deplasat cu o viteză de 15-20 km/secundă şi a luminat cerul nopţii timp de cinci-şase secunde, a precizat Bilet.

"Ceea ce am avut noaptea trecută a fost o piatră mare care se deplasa, probabil, între Marte şi Jupiter, în centura noastră de asteroizi. Când acest lucru se petrece, creează un zgomot puternic, lumină şi mult entuziasm în rândul nostru (al specialiştilor) şi, poate, o doză de teamă pentru alţii", a spus Bilet.

Un meteorit care a explodat deasupra regiunii ruse Celiabinsk la 15 februarie 2013 a provocat pagube materiale şi peste o mie de răniţi din cauza "ploii" de cioburi de sticlă de la geamurile sparte de deflagraţie. Analiza unui mineral denumit jadeit (varietate de jad compusă din silicat natural de sodiu şi aluminiu compact) din compoziţia fragmentelor de meteorit recuperate după explozia din atmosfera de deasupra regiunii Celiabinsk a indicat faptul că acest meteorit provenea dintr-un asteroid care s-a spart, probabil în urma coliziunii cu un alt asteroid, mai mare. Cea mai mare parte din asteroidul cu diametrul de 20 de metri s-a pierdut în urma trecerii prin atmosfera terestră.

Potrivit specialiştilor, aproape 100 de tone de meteoriţi cad zilnic pe Terra, fiind însă deja în cea mai mare parte sub formă de praf când ajung la sol. În plus, în 85% din cazuri, aceste resturi sfârşesc cursa în oceanele care acoperă cea mai mare parte a suprafeţei terestre. Aşadar, se întâmplă foarte rar ca un meteorit să cadă într-o zonă locuită şi încă şi mai rar să rănească sau să omoare oameni.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri