Frontier Airlines, cu sediul în Denver, a anunțat că va impune ca toți angajații să fie complet vaccinați împotriva COVID-19 până la 1 octombrie.

Decizia a fost luată în urma îngrijorării cu privire la pericolul pe care îl prezintă varianta Delta, care s-a răspândit rapid în Statele Unite.

„Pe măsură ce urmărim creșterea rapidă a noilor cazuri COVID-19 în Statele Unite cauzate de varianta Delta, sunt îngrijorat de bunăstarea membrilor echipei noastre, a familiilor și a prietenilor lor”, a declarat Barry Biffle, președintele Frontier și CEO, potrivit Fox News.

În plus, compania a anunțat că cei care nu vor sau vor putea să se vaccineze, din motive medicale, vor fi obligați să prezinte dovada unui test negativ cât se poate de des.

De asemenea, Frontier a apelat și la organizațiile aeriene pentru a primi ajutor în ceea ce privește protocoalele de muncă.

În companie, mai mult de jumătate dintre angajați sunt vaccinați, însă noua regulă are scopul de a ridica rata de imunizare în rândul acestora.

Și United Airlines a anunțat aceeași politică, înainte de comunicatul dat de Frontier.

United, care are 67.000 de angajați în Statele Unite, a cerut vaccinarea noilor angajați de la jumătatea lunii iunie. Lucrătorii nevaccinați trebuie să poarte măști la birourile companiei.

Sursa foto: Frontier Airlines/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri