Preţul energiei electrice a atins luni un nou nivel record în Spania, după o serie de luni cu o tendinţă ascendentă de neoprit, ceea ce s-a repercutat în inflaţie şi în costurile de producţie, într-un moment în care ţara începe să iasă din puternicul regres economic provocat de pandemia de Covid-19, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Preţul mediu pe piaţa angro, care determină o bună parte din factura la electricitate, a atins luni nivelul maxim istoric de 106,74 euro (circa 125 de dolari)/MWh şi este aproape triplu faţă de cel din a doua zi de luni din august 2020, conform datelor Operatorului Pieţei Iberice de Electricitate (OMIE).

Anteriorul record fusese înregistrat pe 20 iulie, când media a fost de 106,57 euro/MWh. Până în prezent, luna iulie a fost "cea mai scumpă" din istorie, cu o medie de 92,4 euro/MWh.

Creşterea preţului la electricitate pe piaţa angro a suscitat o dezbatere privind funcţionarea acestei pieţe, deoarece sursele cele mai ieftine percep acelaşi preţ ca şi cele mai scumpe, şi este un motiv de confruntări politice, în contextul în care opoziţia conservatoare acuză Guvernul că nu face nimic pentru a o frâna, mai scrie EFE.

Organizaţia consumatorilor Facua a solicitat luni să fie demarate deîndată "măsurile pentru frânarea speculaţiilor la fixarea tarifelor la electricitate".

Executivul, condus de socialistul Pedro Sanchez, a aprobat deja o reducere a taxei pe valoare adăugată de la 21 % la 10 % la factura la energie electrică şi suspendarea temporară, în trimestrul al treilea, a impozitului pe producţia de electricitate (7 %), însă preţul rămâne la niveluri neobişnuit de ridicate.

Preţul curentului electric pe piaţa angro, unde producătorii de electricitate vin cu ofertele pentru ziua următoare şi îşi stabilesc preţurile pentru fiecare oră, are o pondere de 24% în factura la energie electrică a consumatorilor care au tarif reglementat, care sunt peste 10 milioane în Spania. Alţi 17 milioane au încheiat un contract cu preţ fix pe tot anul, astfel încât nu sunt afectaţi au de aceste scumpiri sau ieftiniri.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri