Primul pacient Covid ar fi putut fi infectat de un liliac în timp ce lucra în laboratorul din Wuhan, spune doctorul Peter Ben Embarek, un anchetator al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), lansând astfel o nouă ipoteză privind apariția pandemiei, scrie HotNews.ro.

Teoria potrivit căreia un cercetător a fost infectat cu coronavirus în timp ce lua mostre ”este una dintre ipoteze probabile”. ”Aici virusul poate sări direct de la liliac la om. În acest caz, ar fi un angajat al laboratorului și nu un sătean oarecare sau altă persoană care are în mod regulat contact cu liliecii”, a spus el.

Cercetătorul, care a condus ancheta OMS în China cu privire la originile Covidului, a adăugat că nu există nicio dovadă directă pentru a sprijini acest scenariu, care a fost anterior considerat ”extrem de improbabil”.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri