Macedonia de Nord a reimpus restricţii privind accesul în cafenele, restaurante şi la evenimente publice în încercarea de a stopa o nouă creştere a infecţiilor cu SARS-CoV-2 şi de a-i determina pe cetăţeni să se vaccineze, ceea ce a provocat furie publică şi proteste.

Începând cu 16 august, cei care vor dori să meargă la restaurante, concerte sau la orice eveniment public vor trebui să prezinte un certificat care să ateste vaccinarea împotriva COVID-19 cel puţin cu o doză sau vindecarea de această boală în ultimele 45 de zile.

Doar zonele în aer liber ale restaurantelor şi cafenelelor vor fi deschise, iar numărul de clienţi va fi limitat la 30, a precizat guvernul, adăugând că proprietarii vor trebui să asigure gărzi de securitate pentru a verifica respectarea măsurilor, scrie Agerpres.

Amenzi de la 250 de euro

De asemenea, guvernul a introdus amenzi mari pentru cei care nu respectă măsurile, de la 250 de euro pentru persoanele fizice la până la 30.000 de euro pentru persoanele juridice, în funcţie de mărimea acestora.

Aproximativ 2.000 de persoane au protestat în capitala Skopje împotriva măsurilor, arzând măşti de protecţie şi cerând demisia unor înalţi oficiali guvernamentali.

Restricţiile sunt urmarea unei creşteri bruşte a numărului de cazuri de îmbolnăviri după ce restricţiile anterioare au fost relaxate în mica republică balcanică, cu 3.497 de noi infecţii raportate în ultima săptămână, 807 numai duminică, şi cu 10 decese înregistrate.

Ministrul sănătăţii, Venko Filipce, a declarat că doar 10% din persoanele nou infectate au fost vaccinate. Puţin peste 1 milion din cele 2 milioane de locuitori ai Macedoniei au primit cel puţin o doză de vaccin.

O măsură suplimentară a fost aprobată la şedinţa Comisiei pentru boli infecţioase, şi anume că toţi cetăţenii care intră şi ies din ţară vor trebui să prezinte un certificat de vaccinare, un test PCR negativ sau dovada că au avut COVID-19. Guvernul va discuta mai în detaliu această măsură în cadrul unei şedinţe care va avea loc marţi, urmând să se stabilească şi momentul intrării ei în vigoare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri