Un singur cetățean român a fost preluat de aeronava Forțelor Aeriene Române care a aterizat miercuri noapte pe aeroportul din Kabul.

Desi sunt 16 români care au cerut să fie evacuati din capitala Afganistanului, acestia sunt încă în alte locații din oraș și nu au ajuns pe aeroport.

Din cauza prezenței talibanilor, drumul spre aeroport este dificil.

Este de precizat, de asemenea, că accesul către aeroport este îngreunat și de procedurile de verificare de la diferite puncte de control și de numărul ridicat de persoane interesate să ajungă la aeroport.

”La bordul aeronavei a fost preluat, în această etapă, un cetățean român, angajat al unei agenții NATO, aflat deja pe aeroportul internațional din Kabul, care a optat pentru evacuare. Condițiile de securitate deosebit de dificile și periculoase din Kabul au făcut ca accesul altor grupuri de cetățeni români spre aeroport să nu poată fi realizat până la momentul prezenței aeronavei românești pe aeroport, deși exista o astfel de perspectivă. Este de precizat, de asemenea, că accesul către aeroport este îngreunat și de procedurile de verificare de la diferite puncte de control și de numărul ridicat de persoane interesate să ajungă la aeroport, iar intrarea în aeroport este în sine un proces complex. De altfel, există și alți cetățeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluați de aeronavele trimise de statele lor”, se menționează într-un comunicat al Ministerului de Externe.

Cetățeanul român evacuat va fi găzduit momentan la Islamabad, urmând a fi evacuat în România, după finalizarea misiunii aeronavei române.

La momentul derulării operațiunii de către aeronava militară românească erau înregistrați ca fiind prezenți în Afganistan 33 de cetățeni români.

Dintre aceștia, 16 persoane au solicitat asistență în vederea evacuării de pe teritoriul afgan. Aceștia sunt angajați ai unei agenții NATO, ai unui program ONU, respectiv ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri