Mai mulţi tineri sirieni cu sindrom Down, purtând uniforme maro cu tiv portocaliu şi şepci asortate, servesc la mese în timp ce alţii se află în spatele barului, pregătind mâncarea şi băuturile din meniul cafenelei Sucette, primul local din Siria condus de 20 de persoane diagnosticate cu acest sindrom, înfiinţat în parcul Tishreen din capitala Damasc.

Chelnerii de la Sucette creează o atmosferă de voie bună, nu doar printr-un serviciu de calitate, ci şi cântând şi dansând pentru a-şi înveseli clienţii.

Ideea înfiinţării Sucette a aparţinut Juzour Association, o organizaţie caritabilă locală ce desfăşoară mai multe proiecte umanitare, dintre care unul constă în organizarea de evenimente dedicate persoanelor cu sindrom Down, scrie Agerpres.

Sursa Foto: Kholoud Rajab/ Facebook

Anul trecut, asociaţia a testat ideea înfiinţării restaurantului, care a angajat persoane cu sindrom Down, timp de o lună. Aceasta s-a dovedit un succes şi astfel a apărut Sucette.

Kholoud Rajab, care ocupă funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al asociaţiei, a declarat pentru Xinhua că proiectul îşi propune să demonteze stereotipul cu privire la persoanele cu sindrom Down şi să le ajute să interacţioneze cu alte persoane.

În prezent, 20 de de persoane cu Down şi alte 10 care nu prezintă acest sindrom lucrează la Sucette, a declarat Rajab, adăugând că semnificaţia acestui proiect este mult mai profundă decât simpla înfiinţare a unei cafenele. "Sucette este mai mult decât o cafenea. Este o idee care va integra grupul special în societate şi le va permite (membrilor) să ne accepte la rândul lor", a spus ea.

Ocupat cu preluarea comenzilor de la clienţii din cafenea, Muhannad Saleh, unul dintre cei 20 de chelneri, a declarat pentru Xinhua ca este fericit la noul său loc de muncă. Saleh s-a arătat încântat de ideea de a lucra pentru salariu, activitate care îi oferă ocazia să îşi dovedească valoarea. "Sunt bucuros să lucrez aici şi totul este perfect. Servesc clienţii cât de bine pot", a declarat tânărul.

Pentru Rehab Qattan, o tânără cu sindrom Down, aceasta este o ocazie de a face ceva util şi de a alunga plictiseala. "M-am săturat să stau acasă", a spus ea adăugând că munca la Sucette reprezintă, pentru ea, o sursă de fericire.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri