Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat vineri că, în cel mai rău scenariu, se aşteaptă la circa o jumătate de milion de refugiaţi afgani suplimentari până la sfârşitul acestui an, chiar dacă pentru moment nu se observă niciun exod al populaţiei afgane după revenirea talibanilor la putere, transmite AFP, citată de Agerpres.

''Ne pregătim pentru aproximativ 500.000 de noi refugiaţi în regiune. Acesta este scenariul cel mai pesimist'', a declarat Kelly Clements, înalta comisară adjunctă a agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR), cu ocazia prezentării Planului regional de pregătire şi intervenţie pentru refugiaţii afgani.

''Nu uitaţi că peste 2,2 milioane de refugiaţi afgani sunt deja găzduiţi de Iran şi Pakistan !'', a adăugat ea. Potrivit ONU, aceste două ţări găzduiesc încă aproximativ trei milioane de afgani cu statute diferite, inclusiv numeroase persoane fără acte.

''Deşi nu am constatat în acest stadiu plecări semnificative ale afganilor, situaţia în Afganistan a evoluat mai rapid decât oricine ar fi prevăzut. Aşadar, trebuie să fim pregătiţi să facem faţă oricărei eventualităţi'', a indicat reprezentanta ONU.

De la începutul anului, majoritatea afganilor constrânşi să fugă din calea violenţelor au rămas în interiorul ţării lor. Numai aproximativ 7.300 de noi refugiaţi afgani au fost înregistraţi în ţările vecine în perioada 1 ianuarie - 20 august.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri