Pe lângă faptul că doarme doar șase ore pe zi sau un simț antreprenorial ieșit din comun, Elon Musk mai are încă o abilitate pentru a genera rezultatele pe care le are în afaceri, ceea ce se traduce prin faptul că a devenit unul dintre cei mai bogați oameni ai Planetei.

De cele mai multe ori, oamenii sunt considerați ca fiind ființe pline de obiceiuri, dar a se citi mai degrabă năravuri. Obiceiurile sunt bune, dar până la un anumit punct.

Elon Musk pare a fi total diferit în comparație cu mulți oameni de pe planeta asta, dar chiar și el gândește se lasă pradă obiceiurilor și năravurilor sale. Ceea ce-l face pe el unic în comparație cu alții este faptul că știe când să se lase pradă obiceiurilor, dar mai ales când să nu se bazeze pe ele.

„Sistemul 1” al psihologului Daniel Kahneman ne permite să generăm mai multe rezultate folosind cât mai puțin efort mental. Obiceiurile sunt utile doar în situațiile cunoscute și predictibile, dar o lume precum cea a lui Elon Musk nu este deloc una previzibilă, notează cei de la inc.com.

Liderii precum Elon Musk și-au dezvoltat viețile în așa fel încât să se adapteze mult mai bine imprevizibilului, în așa fel încât să nu fie foarte surprinși că au intrat într-o nouă situație neașteptată. Cu alte cuvinte, sunt obișnuiți cu imprevizibilul.

Înseamnă asta renunțarea completă la obiceiuri și năravuri? Nu! Dar vă puteți ajusta modul de abordare a situațiilor, ieșind din tiparele zilnice.

1. Dezbate cu convingere, ascultă cu toată deschiderea

Liderii trebuie să posede convingere atunci când vor să influențele oamenii din jurul lor, dar convingerea poate fi construită cel mai bine prin înțelegerea tuturor punctelor de vedere, astfel încât argumentele tale să țină cont de toate aceste puncte de vedere.

Ai nevoie de convingere pentru a nu fi dat înapoi, pentru a nu fi descurajat, mai ales dacă sunteți convinși că ideea poate fi una de succes, dar trebuie să fiți capabili să acceptați părerile altora, fără să vă simțiți ofensați de criticile lor.

Cu siguranță, Elon Musk a avut oameni care au fost de acord din prima cu el să trimită oameni pe Marte, dar cu aceeași siguranță au fost și alții care au încercat să combată proiectul ambițios, plin de provocări și nu mai presus de toate riscant, atât pentru afacerile companiei, dar și pentru viețile celor care vor fi trimiși către Planeta Roșie.

Adoptarea unei poziții defensive în momentul prezentării unei noi idei nu va face altceva decât să-ți confirme convigerile personale anterioare. În schimb, ascultarea argumentelor împotriva unei noi idei nu numai că servește la consolidarea acesteia prin coroborarea ideilor celorlalți, ci și la încurajarea participării la dezvoltarea acelei idei din partea celor care de obicei nu fac altceva decât să obiecteze.

2. Caută calea de a îmbrățișa obstacolele pentru ați crea o cale mai bună

Nu de puține ori, atunci când ne așezăm la linia de start, tot ce vedem în fața noastră sunt doar obstacolele. De cele mai multe ori, par a fi insurmontabile și devin o sursă de risipă a energiei fiecăruia. În aceste momente tindem să ne bazăm pe obiceiuri pentru a le înlătura. Într-o bună măsură, vorbim de a nu fi descurajat de obstacolele ieșite în față.

În schimb, o soluție mai bună este aceea de a adopta care să îmbrățișezi obstacolele. Pornește, în mintea ta, de la finalul traseului, încercând să-ți găsești o cale mai bună către punctul de pornire. Deși sună contra-intuitiv, obstacolele pot depășite mult mai ușor în acest fel, chiar să nu ni se mai pară obstacole. Important este să nu ne blocăm într-un singur punct, care ar putea fi ocolit și asupra căruia am putea reveni.

3. Căutați părerile disidenților pentru a ajunge la un consens cu toată lumea

Dacă ești convins că ai idee nouă și strălucitoare, dar aceasta nu a fost încă validată prin dovezi, nu căutați confirmare din partea celor care vor fi de acord cu ea sau care vor contribui la dezvoltarea ei. În schimb, căutați părerile celor despre care credeți instinctiv că vor obiecta.

Se leagă oarecum de primul sfat, în ideea că ideile lor se pot dovedi utile și pot îmbunătăți produsul, ideea. Pot vedea acele lucruri la care nu te gândești, fie din motive subiective, pentru că îți place să crezi că ideea ta este perfectă, ori pentru că nu le-ai avut în vedere.

Pentru că nu sunt la fel de mult investiți în idee ca tine, ei vor fi cei care vor găsi defectele pe care să le poți îndrepta. Este mult mai avantajos ca problemele să fie rezolvate de la început, decât să fie descoperite de piață. Nu acționați în așa fel încât cei implicați să vă ofere acordul, ci să vi-l câștigați, luând în calcul în toate opiniile, în așa fel încât decizia finală să aibă la bază toate argumentele necesare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri