Populaţia actuală estimată a Marii Britanii este de 66,282 milioane de cetăţeni, iar cei mai mulţi rezidenţi din UE sunt din Polonia (738.000), România (384.000), Irlanda, India şi Italia, arată datele pe 2020 publicate vineri de Oficiul Naţional de Statistică (ONS).

Numărul cetăţenilor din UE care trăiesc în Regatul Unit a scăzut în ultimul an cu 200.000, de la 3,7 milioane la 3,5 milioane în 2020. Analiştii susţin că declinul este cauzat de efectele pandemiei de Covid-19 şi de Brexit, relatează Agerpres.

"Deciziile de a migra sunt complexe şi decizia unei persoane de a sta în Marea Britanie va fi întotdeauna influenţată de o serie de factori, inclusiv de motive economice şi sociale. Este posibil ca impactul pandemiei, alături de alţi factori, cum ar fi ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, să fi influenţat comportamentul şi deciziile populaţiei non-britanice care locuieşte în Regatul Unit. Aceasta ar putea include o creştere a celor care pleacă dar şi o scădere a celor care vin să locuiască în Marea Britanie", a declarat un purtător de cuvânt al ONS.

Numărul rezidenţilor non-britanici născuţi în Regatul Unit se ridică la 9,5 milioane, în timp ce numărul rezidenţilor non-britanici totalizează 6,1 milioane.

Ţările cu cei mai mulţi cetăţeni care trăiesc în Marea Britanie sunt India, Polonia, Pakistan, Irlanda şi Romania.

Citeste si:
România a importat lactate, ouă și miere de 348 de milioane de euro
România a importat lactate,...

Regiunea cu cel mai ridicat procent de persoane care nu s-au născut în Regatul Unit şi nu sunt britanici continuă să fie Londra.

Joi, presa britanică anunţa că peste 5,5 milioane de cetăţeni europeni au cerut un statut de rezident în Regatul Unit până pe 30 iunie, data la care a expirat termenul pentru depunerea acestor cereri după terminarea libertăţii de circulaţie cu UE în urma Brexitului.

Din aceste cereri primite în cadrul programului ''EU Settlement Scheme'', au fost aprobate 4.908.760 pentru acordarea statutului de rezident permanent ('settled status') sau de rezident temporar ('pre-settled status'). În total, 2.846.820 de cetăţeni europeni au primit statutul de rezident permanent şi 2.327.850 pe cel de rezident temporar.

Statutul de rezident permanent poate fi obţinut de către persoanele care au trăit în Regatul Unit cel puţin cinci ani. Cele care au trăit în această ţară mai puţin de cinci ani pot primi statutul de rezident temporar, ce poate fi transformat în cel de rezident permanent odată ce solicitantul cumulează cei cinci ani de reşedinţă în Regatul Unit.

Citeste si:
Cat timp vor mai putea merge romanii in Marea Britanie, dupa Brexit?
Cetatenii europeni vor mai...

Defalcat pe naţionalităţi, cei mai numeroşi solicitanţi au fost polonezii, românii şi italienii. Potrivit The Guardian, până pe 30 iunie, 1,067 milioane de cetăţeni români au cerut un statut de rezident, românii fiind pe locul doi după polonezi, cu 1,09 milioane de cereri.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri