Comisia Europeană a lansat săptămâna trecută o cerere de propuneri, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE), pentru programul Transporturi, prin care pune la dispoziţie 7 miliarde euro pentru proiecte europene de infrastructură în domeniul transporturilor.

Majoritatea proiectelor finanţate în cadrul acestei cereri de propuneri vor contribui la creşterea sustenabilităţii reţelei globale de transport, precum şi la îndeplinirea de către UE a obiectivului prevăzut în Pactul verde european de reducere a emisiilor generate de transporturi cu 90% până în 2050, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres.

"Majorăm masiv fondurile disponibile pentru instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, până la 1,5 miliarde de euro. Pentru prima dată, sprijinim şi proiecte prin implementarea cărora reţelele noastre transeuropene de transport să fie adecvate pentru dubla utilizare, civilă şi în scop de apărare, şi să îmbunătăţească mobilitatea militară în întreaga UE. Proiectele finanţate în cadrul cererii de propuneri de ieri vor contribui la crearea unui sistem de transport multimodal eficient şi interconectat, atât pentru pasageri, cât şi pentru mărfuri, precum şi la dezvoltarea infrastructurii cu scopul de a sprijini opţiuni de mobilitate mai durabile", a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

UE are nevoie de un sistem de transport multimodal eficient şi interconectat, atât pentru pasageri, cât şi pentru mărfuri. Acesta trebuie să includă o reţea feroviară de mare viteză la preţuri accesibile, o infrastructură abundentă de reîncărcare şi de realimentare pentru vehicule cu emisii zero şi automatizare sporită pentru o mai mare eficienţă şi siguranţă, se precizează în comunicatul citat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri