Câştigurile trimestriale ale Facebook au depăşit estimările analiştilor de pe Wall Street, chiar dacă veniturile au fost sub aşteptări, iar acţiunile reţelei de socializare au crescut la Bursa de la New York cu peste 4%, relatează Agerpres.

În trimestrul trei din 2021, profitul companiei cu sediul în California a urcat la 9,19 miliarde de dolari, sau 3,22 dolari pe acţiune, de la 7,85 miliarde de dolari, sau 2,71 dolari per titlu anul trecut. Analiştii se aşteptau la câştiguri de 3,19 dolari pe acţiune, transmit DPA şi Reuters.

Veniturile în perioada iulie-septembrie 2021 au urcat cu 35%, la 29,01 miliarde de dolari, de la 21,47 miliarde de dolari anul trecut, analiştii estimând 29,58 miliarde de dolari.

"Am înregistrat progrese semnificative în acest trimestru şi comunitatea noastră continuă să crească. Sunt încântat de foaia noastră de parcurs, în special în rândul creatorilor, comerţului şi în sprijinirea construirii conceptului metaverse" (noua aplicaţie de realitate virtuală (VR) destinată lucrului de la distanţă cu ajutorul căreia utilizatorii căştilor Oculus Quest 2 pot participa la şedinţe sub forma unor avataruri ale propriei persoane), a declarat directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg,

Numărul utilizatorilor zilnici activi a urcat în medie în septembrie cu 6%, la 1,93 miliarde, în timp ce numărul utilizatorilor lunari activi a crescut tot cu 6%, la 2,91 miliarde.

Retail jobs

Pentru trimestrul patru din 2021, Facebook se aşteaptă la venituri de 31,5 - 34 miliarde de dolari, în timp ce analiştii estimează 34,89 miliarde de dolari.

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri