Vaticanul a anunţat că a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19 persoanelor de peste 60 de ani, printre care se numără şi papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi persoanele vulnerabile.

"În a doua jumătate a lunii octombrie, Direcţia de Sănătate şi Igienă a statului Vatican a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva noului coronavirus, acordând prioritate persoanelor de peste 60 de ani şi persoanelor vulnerabile", a informat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, scrie Agerpres.

În afară de papa Francisc, a fost vaccinat cu a treia doză şi papa emerit Benedict al XVI-lea, în vârstă de 94 de ani.

În data de 3 februarie, Bruni confirmase că papa Francisc a primit a doua doză de vaccin anti-COVID-19, la trei săptămâni după ce i se administrase prima doză.

Direcţia de Sănătate şi Igienă a statului Vatican a rezervat aproape 10.000 de vaccinuri ale companiei farmaceutice Pfizer pentru campania sa de vaccinare pentru cei aproape 3.000 de angajaţi şi 800 de rezidenţi, la 13 ianuarie, când Suveranul Pontif a primit prima doză.

La fel ca şi în alte ţări, primii vaccinaţi au fost personalul sanitar şi vârstnicii.

Papa Francisc a reiterat de nenumărate ori importanţa ca populaţiile să se vaccineze pentru a-şi proteja aproapele, iar în septembrie a subliniat că graţie vaccinurilor lumea începe să iasă "puţin câte puţin la lumină" şi să depăşească "negrul coşmar" al pandemiei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri