Austria a introdus noi măsuri pentru a combate creşterea numărului de noi infectări cu coronavirus, vizând în special persoanele nevaccinate, informează dpa.

Doar cei vaccinaţi şi cei care au trecut prin COVID-19 vor putea lua masa la restaurante, participa la evenimente sportive sau utiliza teleschiurile pe teritoriul Austriei, conform Agerpres.ro.

Noua regulă se va aplica de asemenea în hoteluri şi la astfel de servicii precum frizeriile sau saloanele de înfrumuseţare.

"Credem că aceasta ar putea contribui substanţial la stăvilirea a ceea ce se întâmplă acum", a declarat duminică vicecancelarul Werner Kogler la un post de televiziune austriac. El a adăugat că autorităţile regionale vor putea introduce măsuri chiar mai aspre dacă vor considera acest lucru necesar, inclusiv să impună perioade de carantină pentru populaţie, "ca ultim resort".

Până acum, mai mult de un sfert dintre locuitorii Austriei cu vârste peste 12 ani încă nu au certificat de vaccinare şi tocmai ei au fost consideraţi a fi printre cauzele principale care au dus la creşterea treptată a numărului de contaminări şi de internări în spitale pentru COVID-19.

Incidenţa pe ultimele şapte zile este în prezent în Austria de 599,6 la 100.000 de locuitori. În Austria Superioară şi în regiunea Salzburg - doar landuri federale unde se înregistrează cele mai scăzute rate de vaccinare - incidenţa a depăşit deja 900.

La sfârşitul săptămânii trecută, o creştere a cifrelor privind vaccinarea a fost raportată în toată Austria.

Noile măsuri vor fi aplicate în mod etapizat în decursul unei perioade de peste patru săptămâni, în timpul căreia dovada vaccinării cu prima doză şi un test PCR negativ vor fi suficiente. Copiii sub 12 ani sunt exceptaţi de la noile reguli, iar un test negativ va fi suficient pentru adolescenţii de 13-15 ani.

Persoanele care nu se pot vaccina din motive medicale vor putea participa la viaţa publică în baza unui certificat medical şi a unui test PCR. În Austria, testele rapide şi PCR sunt gratuite pentru toată lumea.

Sursa foto: Nok Lek / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri