Reprezentanții ONU au răspuns provocării lui Elon Musk de a prezenta dovada că organizația poate rezolva combate foametei la nivel global, dovadă care-l va convinge să doneze chiar el toți banii necesari, relatează BusinessInsider.

Filiala de asistență alimentară a ONU, Programul Alimentar Mondial (World Food Program – WFP), a prezentat modul în care credea că o finanțare de 6 miliarde de dolari ar putea salva de la foamete circa 42 de milioane de oameni din 43 de țări în 2022. Șeful WFP, David Beasley, l-a provocat pe Musk, cel mai bogat din lume, într-o postare pe Twitter în care anunță propunerea Organizației.

Propunerea WFPs, intitulată „Un apel unic la miliardari”, include 3,5 miliarde dolari pentru alimente și livrarea acesteia și 2 miliarde dolari pentru numerar și vouchere pentru alimente, printre alte cheltuieli.

"Această criză a foametei este urgentă, fără precedent și poate fi evitată. @elonmusk, ai cerut un plan clar și cărți deschise. Iată-le! Suntem gata să vorbim cu tine – și cu oricine altcineva – care se gândește serios să salveze vieți”, a scris Beasley pe Twitter.

Elon Musk a provocat WFP să explice modul în care 6 miliarde de dolari ar putea „rezolva foamea în lume”. El a spus că, dacă organizația ar putea arăta exact cum vor fi cheltuiți banii, el va „vinde acțiuni Tesla imediat și va face asta”.

Provocarea lui Musk a fost un răspuns la un interviu CNN în care Beasley i-a cerut miliardarilor – în special Musk și fondatorul Amazon, Jeff Bezos – să contribuie la suma de 6 miliarde de dolari în încercarea de a salva milioane de oameni expuși riscului de foame.

Rămâne de văzut ce răspuns va avea excentricul miliardar.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri