Nigeria a confirmat primele sale cazuri de variantă Omicron COVID-19, printre care un eşantion de la călători care au venit în Nigeria în octombrie, sugerând că varianta nouă a apărut cu câteva săptămâni înainte de a fi raportată prima dată în Africa de Sud, informează Agerpres.

„Secvenţierea retrospectivă a cazurilor confirmate anterior în rândul călătorilor care au venit în Nigeria a identificat, de asemenea, varianta Omicron în rândul eşantionului colectat în octombrie 2021”, a precizat Centrul nigerian pentru controlul bolilor (NCDC) într-un comunicat. Acesta nu a oferit detalii despre respectivul călător.

Datele din alte ţări arată deja că varianta a circulat înainte de a fi identificată oficial în Africa de Sud, iar de atunci a fost detectată în mai mult de o duzină de ţări. Cercetările pentru a stabili dacă este mai infecţioasă, mai letală sau rezistentă la vaccinuri vor dura săptămâni.

Şi Arabia Saudită a confirmat miercuri primul său caz de contaminare cu noua variantă de coronavirus Omicron, considerat a fi primul raportat în lumea arabă.

Cazul a fost depistat la un bărbat saudit care se întorcea dintr-o ţară din Africa de Nord, a relatat agenţia de presă de stat din Arabia Saudită SPA, citând un oficial din cadrul Ministerului Sănătăţii. Oficialul nu a menţionat numele acelei ţări.

Primele două cazuri ale noii variante au fost depistate marţi şi în Brazilia, la spitalul Sao Paulo, ceea ce ar putea fi, de asemenea, primele cazuri din America Latină. Potrivit portalului de ştiri G1, cazurile implică misionari brazilieni care trăiesc în Africa de Sud.

În februarie 2020, primul caz de coronavirus din ţară a fost înregistrat tot în metropola Sao Paulo, cel mai mare oraş din Brazilia.

Cel mai recent, Sao Paulo s-a declarat „capitala mondială a vaccinării", cu o rată de vaccinare de puţin peste 100 la sută. Motivul pentru această cifră neobişnuită este că în Sao Paulo au fost vaccinate şi persoane care locuiesc în alte părţi.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a clasificat varianta Omicron, descoperită pentru prima dată în Africa de Sud, ca fiind „îngrijorătoare”.

Autoritatea de sănătate a UE, Centrul european de prevenire şi control al bolilor (ECDC), a exprimat îngrijorări serioase că Omicron ar putea reduce semnificativ eficacitatea vaccinurilor şi creşte riscul de reinfectare. Efectele exacte ale variantei mutante nu sunt încă cunoscute, notează Reuters.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri