Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat că trebuie să avem o dezbatere despre oportunitatea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, scrie Agerpres.

„Este nevoie de discuţii şi de o abordare comună, dar este o discuţie care trebuie purtată", a declarat Von der Leyen, subliniind că exprimă o „opinie personală", întrucât competenţele în materie de sănătate în UE aparţin „în totalitate" statelor membre.

Cu toate acestea, politicianul cu pregătire medicală a evidenţiat natura excepţională a situaţiei, cu o creştere rapidă a infecţiilor în mare parte din UE şi rate scăzute de vaccinare în multe state, în ciuda faptului că vaccinurile sunt disponibile, spre deosebire de multe alte părţi ale lumii. Doar 66,2% din populaţia totală a blocului este complet imunizată.

„În urmă cu doi sau trei ani nu mi-aş fi imaginat niciodată că aş fi fost martoră la ceea ce vedem acum, că avem o pandemie teribilă şi vaccinuri, dar acestea nu sunt folosite în mod corespunzător peste tot, iar costurile pentru sănătate sunt uriaşe'', a declarat von der Leyen, întrebată dacă vaccinarea ar trebui să fie obligatorie.

Grecia şi Austria au anunţat amenzi pentru cei care nu acceptă să se vaccineze, în timp ce dezbaterea ia amploare şi în alte state membre.

„Cred că este de înţeles şi adecvat să avem o dezbatere şi să ne gândim eventual la vaccinarea obligatorie în UE'', a declarat Von der Leyen.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri