Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden urmează să aibă consultări în cursul zilei de joi cu Președintele României, Klaus Iohannis, despre situația critică din Ucraina. La consultări vor participa și toți ceilalți lideri ai statelor aliate est-europene din cadrul formatului București 9.

Discuțiile au în centru convorbirea pe care Joe Biden a purtat-o la telefon cu președintele rus Vladimir Putin și temerile legate de o posibilă invazie în Ucraina, scrie Digi24.

Joe Biden va vorbi cu „liderii Grupului celor nouă de la București, format din aliații din flancul estic al NATO, pentru a rezuma întâlnirea sa cu președintele Putin, a le asculta opiniile privind situația actuală de securitate și a sublinia angajamentul Statelor Unite față de securitatea transatlantică”, potrivit unui anunț venit de la Casa Albă.

Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia sunt țările care fac parte din grupul celor 9 de la București.

Statele Unite nu iau în calcul trimiterea de trupe americane pentru a apăra Ucraina în eventualitatea unui atac venit din partea Rusiei pentru că țara nu face parte din NATO. Cu toate acestea, Joe Biden a amintit că Rusia va suporta „consecințe economice cum nu s-au mai văzut” dacă Vladimir Puțin va ordona un atac în țara vecină.

„Ideea ca SUA să recurgă unilateral la forţă pentru a răspunde unei invazii ruse a Ucrainei nu este luată în calcul în prezent (...) Avem o obligație morală și o obligație legală față de aliații noștri din NATO dacă sunt atacați, potrivit articolului 5, este o obligație sacră. Această obligație nu se aplică și în cazul... Ucrainei”, a precizat Joe Biden, potrivit sursei citate.

Sursa foto: Presidency

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri