Data de lansare a telescopului spaţial James Webb (JWST), care va fi realizată cu o rachetă din gama Ariane 5, amânată de mai multe ori, a fost confirmată pentru 24 decembrie de NASA şi Arianespace, informează AFP.

''Telescopul spaţial James Webb este confirmat pentru data preconizată de lansare pe 24 decembrie la ora 9:20 de la baza Kourou (12:20 GMT)'', a scris Arianespace pe Twitter.

Veritabilă bijuterie a ingineriei de mare complexitate, JWST va fi cel mai mare şi cel mai puternic telescop trimis vreodată în spaţiu. El a fost construit în Statele Unite sub coordonarea specialiştilor de la NASA şi încorporează instrumente ştiinţifice realizate de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Agenţia Spaţială a Canadei (CSA).

Lansarea telescopului de la baza din Kourou, unde a sosit în luna octombrie din California, a fost amânată în două rânduri în urma apariţiei unor probleme minore. NASA şi Arianespace au dorit să elimine orice risc legat de lansarea instrumentului, a cărui dezvoltare a durat peste 20 de ani şi a costat aproape 10 miliarde de dolari.

Echipe mixte din partea NASA şi Arianespace ''au reuşit să încapsuleze observatorul în racheta Ariane 5'', a explicat NASA, confirmând data de lansare. Urcat deja în partea superioară a rachetei, telescopul a fost astfel închis în carcasa sa.

O revizuire generală a lansării va avea loc pe 21 decembrie, iar dacă totul este pregătit, racheta va fi transportată pe pista de lansare pe 22 decembrie, a mai precizat NASA.

Prezentat ca un succesor al telescopului spaţial Hubble, lansat în 1990, JWST are misiunea de a explora cu o precizie de neegalat toate fazele cosmosului, până la primii ani de existenţă ai Universului şi formarea primelor galaxii.

JWST va fi plasată pe o orbită în jurul Soarelui, la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri în raport cu Terra.

Sursa foto: NASA / FACEBOOK

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri