Pastila anti-COVID-19 dezvoltată de grupul farmaceutic Merck, care se adresează adulţilor din grupele de mare risc, a fost autorizată în regim de urgenţă de Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA), la o zi după autorizarea unei pilule similare care a fost concepută de compania Pfizer, informează AFP şi Reuters.

"Aprobarea acordată astăzi aduce pe piaţă un nou tratament împotriva COVID-19, sub forma unei pastile care este administrată pe cale orală", a declarat Patrizia Cavazzoni, directoarea Centrului de Evaluare şi Cercetare a Medicamentelor din cadrul FDA, citată de AFP, conform Agerpres.ro.

Potrivit Reuters, pastila grupului Merck, Molnupiravir, dezvoltată în parteneriat cu Ridgeback Biotherapeutics, a redus spitalizările şi decesele cu aproximativ 30% într-un studiu clinic realizat pe voluntari din grupe de mare risc şi aflaţi în faze incipiente ale maladiei COVID-19. Molnupiravir trebuie să fie administrat în primele cinci zile după apariţia simptomelor.

FDA a autorizat acest medicament oral pentru tratarea formelor uşoare până la moderate de COVID-19 la adulţi care prezintă un risc sporit de a dezvolta forme severe şi pentru care tratamentele alternative nu sunt accesibile sau nu sunt adecvate din punct de vedere clinic.

Decizia de joi a fost luată după un vot cu un rezultat foarte strâns în favoarea autorizării Molnupiravir, organizat de un comitet de consilieri ai FDA pe 30 noiembrie.

Atât pastila Merck, cât şi pastila Pfizer ar putea fi instrumente foarte promiţătoare în tratamentul oferit persoanelor bolnave de COVID-19, mai ales în faţa riscurilor generate de varianta cu răspândire rapidă Omicron, care a devenit dominantă în Statele Unite.

"Pe măsură ce noi variante ale virusului continuă să apară, este crucial să extindem arsenalul terapiilor anti-COVID-19 folosind autorizarea în regim de urgenţă", a adăugat Patrizia Cavazzoni.

Medicamentul nu este autorizat pentru pacienţi cu vârste mai mici de 18 ani, întrucât substanţa lui activă ar putea afecta creşterea oaselor şi a cartilajelor, a precizat FDA într-un comunicat.

Pastila anti-COVID-19 dezvoltată de Pfizer, Paxlovid, a fost aprobată miercuri pentru persoane cu vârste de peste 12 ani.

Antiviralul Paxlovid a arătat o eficacitate de aproape 90% în prevenirea spitalizărilor şi deceselor la pacienţii cu riscuri mari de a dezvolta forme severe de COVID-19, potrivit datelor furnizate de un studiu clinic.

Eficacitatea mai mică a pastilei Merck în raport cu cea a pastilei Pfizer ar putea să afecteze însă viitoarele vânzări ale grupului Merck.

Guvernul american a încheiat contracte pentru a cumpăra 10 milioane de cutii cu pastile Pfizer la preţul de 530 de dolari per cutie şi tot 10 milioane de cutii cu pastile Merck la preţul de 700 de dolari per cutie.

Potrivit AFP, Paxlovid constă într-o combinaţie de două pastile administrate de două ori pe zi timp de cinci zile.

Molnupiravir se administrează în opt doze pe zi timp de cinci zile. Acest medicament acţionează pătrunzând în genomul virusului pentru a promova mutaţii care îi limitează capacitatea de răspândire.

În comunicatul său de joi, FDA a insistat pe faptul că ambele tratament sunt complementare vaccinurilor anti-COVID-19 şi că aceste seruri trebuie să rămână principalul instrument de luptă împotriva pandemiei de coronavirus.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri