Comisia Europeană a iniţiat un proiect prin care unele centrale nucleare şi care utilizează gazele naturale drept combustibil să fie considerate proiecte verzi, dacă îndeplinesc anumite condiţii, scrie Reuters.

Comisia ar urma să facă oficial această propunere spre sfârşitul lunii ianuarie, conform Agerpres.ro.

Potrivit draftului, consultat de Reuters, centralele nucleare vor fi considerate verzi dacă există o strategie, finanţare şi locaţie pentru neutralizarea deşeurilor radioactive. De asemenea, noile centrale nucleare ar trebui să primească autorizaţiile de construcţie înainte de 2045.

Producţia de energie pe bază de gaze va fi considerată verde dacă are caracter de tranziţie. Ea este caracterizată ca nefiind total sustenabilă, dar care are emisiile de carbon sub media industriei şi poate fi folosită.

Utilizarea gazelor naturale duce la emisii cu 50% mai reduse decât în cazul cărbunelui. Gazele pot fi folosite ca şi combustibil de tranziţie spre energia curată.

După publicarea documentului, spre finalul lunii, ţările membre îl vor putea consulta, iar proiectul va fi supus spre aprobare în Parlamentul European.

Oficialii Comisiei Europene nu au putut fi contactaţi deocamdată pentru un punct de vedere oficial pe marginea acestui proiect.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri